Amplasare toaletă publică automatizată pentru vârstnici, copii, părinți și persoane cu dizabilități - zona Lama
Infrastructură, echipamente și aplicații culturale, educative, sociale, sportive și pentru sănătate
Descriere
Prezența toaletelor în parcuri și în locurile aglomerate în special pentru copii și părinții este firească conform nevoilor umane. Așadar, dat fiind faptul că în prezent nu există o toaletă în apropierea zonei parcului din față blocului Lama - stradă Andrei Mureșanu - Bistrița atât pentru vârstnici , copii și părinții lor sau persoanele cu dizabilități , propun că în această zona să fie amplasată o toaletă publică automatizată și accesibilizată , care poate să fie dată în folositia chiar și contra cost, la un tarif minim , altfel încât suma stabilită să acopere cheltuielile de întreținere .
Ce aduce nou proiectul și de ce este bun pentru comunitate?
În Bistrița există câteva zone care sunt ca un magnet pentru cei varstinci sau pentru părinții care au copii, iar zona parcului din fața blocului Lama este una dintre aceste zone în special pe durata weekend-urilor și vacanțelor. Această zona este una intens frecventată zilnic de foarte mulți copii, părinți cât și varstici pentru care nevoia utilizării unei toalete este deseori foarte mare . Nevoia de a avea acesta toaletă aici este una reală și civilizată fiind transmisă și susținută de mai mulți bistrițeni . Propunerea de proiect are în vedere construcția sau amplasarea unei toalete publice cu autospălare în apropierea parcului din față blocului Lama. Impactul asupra mediului e unul benefic, fiind o dovadă de civilizație și bun simț. Bistrița are o cultură bogată la capitolul educației, justificând nevoia de a avea toalete publice în zonele cele mai aglomerate, acolo unde locuitorii dar și cei care tranzitează zona, se vor bucura de această facilitate. Concluzie Proiectul de instalare a unei toalete publice în zona Lama vine să răspundă unei nevoi esențiale in special pentru copii și părinți, într-o zonă frecventată intens .
Cum doresc să mă implic în proiect?
Pot sa ma implic in elaborare temei de proiectare, monitorizarea lucrărilor, promovarea proiectului.
Buget estimat: 250000 lei
Localizare
Strada Florilor 2, Bistrița, Romania
Durata estimată a implementării proiectului (în luni)
12
Beneficiarii proiectului
Beneficiari direcți cateva mii de bistriteni, locuitori din zona blocului Lama
Beneficiari indirecți 80.000 de cetateni ai municipiului Bistrita cat si cei care viziteaza Bistrita si tranziteaza zona mentionata.
Stare proiect: Evaluat valid